top of page

Cupa IWHA

Cupa Iron Will HEMA Academy (IWHA) este competiția internă a clubului în care pot participa toți Cursanții IWHA, dacă vor. Scopul cupei este ca fiecare Cursant al clubului să se poată lupta cu ceilalți Cursanți, pe parcursul unui sezon de studiu, care durează aproximativ un an (minus perioadele de concediu).


În acest fel, fiecare Cursant poate avea o imagine clară a abilităților sale tehnice, relativ la ceilalți. Ceea ce se subsumează unuia dintre obiectivele generale ale clubului: acela de a promova în luptă un comportament cât mai marțial posibil, dată fiind natura clar duală a HEMA ca un domeniu ce are câteva aspecte sau caracteristici puternic marțiale, dar care este totuși, fundamental, un sport.

DURATA

Fiecare sezon de cupă IWHA se deschide la începutul lui octombrie (prima sesiune de antrenament din octombrie, la data din calendar la care pică) și se încheie la finalul lunii august din anul următor (ultima sesiune de antrenament din august). Luna septembrie este folosită pentru a procesa rezultatele, anunțarea Campionului și alte sarcini administrative necesare. 

STATISTICI

Statistici adunate in
cupa IWHA

ANEXA

Anexa de scor folosită in
cupa IWHA

REGULAMENT

Regulament folosit pentru cupa IWHA

bottom of page